POZIMED Centru Medical

0341 998 0241-552.000
Alegeţi limba românăenglish

Radiologie

Radiologia reprezinta specialitatea medicală ce utilizează razele X atât în diagnosticarea, cât și în tratamentul anumitor afectiuni. Radiografie in Constanta, puteti face in cadrul Centrului Medical Pozimed, care pune la dispozitia departamentului de radiologie o serie de tehnologii imagistice pentru un diagnostic de mare acuratete. Efectuarea de proceduri medicale (de regulă minim invazive) folosind pentru orientare tehnologii imagistice reprezinta radiologia interventionala. Achiziția imaginilor medicale este facuta in Centrul Medical Pozimed de către un tehnician de radiologie, iar interpretarea diagnostica a acestora de catre medicul radiolog.

In Constanta, radiografia din cadrul Centrului Medical Pozimed are ca scop un diagnostic de prima intentie in diferite afectiuni si simptomatologii ale organismului, deoarece aceasta foloseste proprietatea razelor X de a penetra materia organica si de a produce un efect fotografic pe o suprafata fotosensibila.

Cu ajutorul radiografiei se pot evidentia anumite anomalii de organ, respectiv:

  • de pozitie si relationarea cu organele din jur
  • in privinta marimii organului
  • conturul organului
  • arhitectonica
  • functionalitate
  • raspuns la tratament

Toate acestea pot genera un diagnostic radiologic in diferite afectiuni ale sistemului respirator, digestive, osteo-articular, reno-vezical.

De regula, prima investigatie efectuata pentru diagnosticarea cancerului pulmonar este radiografia pulmonară. Majoritatea tumorilor pulmonare apar pe radiografii ca o pată de nuanţă alb-gri.

Cu toate acestea, radiografiile pulmonare nu pot oferi un diagnostic definitiv, întrucât nu se poate face o diferenţiere între cancer şi alte boli, precum abcesul pulmonar.

Examenul radiologic are rol atât în diagnostic cât şi în depistarea cancerului pulmonar, simptomatologia clinică fiind foarte săracă sau lipsind cu desăvârşire în perioada de început, iar când apare, tumora a depăşit de mult limitele operabilităţii.

Faceti o radiografie de plamani o data pe an, indiferent daca fumati sau nu. Iar doza de radiatii este foarte mica in timpul investigatiei.

Pentru  diagnosticarea diverselor afectiuni digestive (esofagite de reflux, hernii hiatale, gastrite, ulcere, procese neoplazice, etc.), se efectueaza diverse tehnici radiologice ce necesita administrarea de substante de contrast: sulfat de Bariu sau substante iodate.

Pregatirea bolnavului pentru examinarea radiologica a tubului digestiv:

  • este interzisa in dimineata examinarii ingestia de alimente, lichide si a fumatului
  • e de preferat ca examinarea sa se faca intre orele 8-10 dimineata, ulterior intervenind hipersecretia de foame.

Dintre explorarile radiologice ale aparatului urinar, cea mai frecventa este urografia intravenoasa (UIV), care consta in administrarea  de substanţă de contrast iodata si efectuarea de radiografii seriate, ce aduc informaţii privind funcţia renală, bazinet, uretere, vezica urinară.

Inainte de efectuarea acestei investigatii, pacientului ii sunt cerute de catre medicul radiolog analize de sange (uree si creatinina), ce evalueaza funcţionalitatea rinichior.

De asemenea, in cadrul Centrului Medical Pozimed, puteti beneficia de tehnici radioimagistice de explorare a permeabilitatii trompelor uterine (adresate infertilitatii): Histerosalpingografia (HSG) este o metoda eficienta de diagnosticare a obstructiei tubare.

Este efectuata de catre un medic ginecolog in colaborare cu medicul radiolog si consta in  canularea colului  si instilarea substantei de contrast iodate sub control radioscopic (observarea în timp real) a organelor pelvine.

Dacă în baza examenului radiologic se constata că substanța de contrast a trecut prin trompele uterine și a pătruns în cavitatea pelvină, se consideră că trompele uterine sunt permeabile (proba Cotte pozitiva).